Statul suplimentează cu 100,22 milioane de lei sumele pentru despăgubirea persoanelor fizice care au depus bani la Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC) pentru achiziționarea de autoturisme, în special pentru cei care, după 22 decembrie 1989, și-au transferat depunerile de la CEC la fosta Bancă Română pentru Dezvoltare (BRD) în același scop, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern postat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru deponenților CEC, valoare despăgubirilor va fi majorată cu 222.232 lei, care reprezintă recalcularea despăgubirilor pentru patru deponenți, unul neinclus inițial pe listă, iar ceilalți beneficiază de despăgubirile rezultate din șase hotărâri judecătorești executorii, se precizează în proiectul de act normativ.
În cazul deponenților BRD, despăgubirile vor fi acordate clienților care și-au transferat depozitele pentru mașini de la CEC la banca respectivă după 22 decembrie 1989, suma alocată în acest sens de stat fiind de 100 de milioane de lei. Astfel, sumele cuvenite foștilor deponenți se vor calcula prin indexarea sumelor transferate cu indicii prețurilor de consum comunicați de Institutul Național de Statistică, după eliminarea dobânzilor încasate de la CEC anterior transferului. Drept rezultat din suma rezultată se va scădea dobânda legală acordată de BRD pe durata depozitului, se menționează în proiectul de act normativ.
De asemenea, deponentul trebuie să depună la Ministerului Finanțelor Publice o copie legalizată de instanța judecătorească emitentă după hotărârea judecătorească executorie însoțită de o cerere pentru despăgubirea în baza acesteia.
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 156/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 883 din 21 decembrie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.232/2008, întreaga responsabilitate pentru realitatea și corectitudinea sumelor reprezentând valoarea despăgubirilor, precum și pentru ducerea la îndeplinire a acțiunii de despăgubire efectivă a persoanelor fizice beneficiare ale acestora, revine fostei Case de Economii și Consemnațiuni CEC — S.A. actualmente CEC Bank SA, respectiv fostei Bănci Române pentru Dezvoltare BRD — SA actualmente BRD Groupe Societe Generale SA, se subliniază în proiectul de Hotărâre.
Sumele necesare despăgubirilor vor fi asigurate de Ministerul Finanțelor Publice prin emisiuni de titluri de stat, pe numele CEC BANK SA, în valoare de 222.231,94 lei, pe numele BRD Groupe Societe Generale SA, în valoare de 100 de milioane de lei.