Realizarea schemelor de ajutor de stat pentru turism, reprezintă propunerea Ministrul pentru IMM şi Turism, Florin Jianu, care a vizitat staţiunile de pe litoralul pentru a inspecta lucrările de pe plaje. Oficialul a menționat că a avut deja întrevederi cu Ministerul de Finanţe, cu care se va construi modelul a nişte proiecte de ajutor de stat, și care vor avea ca scop principal susţinerea turismului prin scheme de ajutor de stat, astfel oferind diverse facilităţi pentru investiţii pentru dezvoltarea locurilor de muncă, pentru crearea de infrastructură, pentru atragerea turiştilor din alte zone.
Ministrul s-a referit și la o altă iniţiativă, cea de crearea de clustere în turism, care va putea fi finanţat prin Programul Operaţional Regional. Clusterele înseamnă aglomerări de acelaşi tip, de organizaţii care lucrează în domeniul turismului, operatori, hotelieri, autorităţi publice locale pentru ca împreună să creeze o politică locală, regională, eficientă după care să creeze produse de marketing, de promovare, de facilităţi.