Scăderi de preţuri la producţia de carburanţi

CC+OLESEA
Odată cu privatizarea companiilor din domeniul energetic s-au înregistrat scăderi de preţuri la producţia de petrol cu peste un sfert şi cu 16% la cea de gaze.

În acest sens compania Petrom, singurul producător de petrol şi gaze din România, intenţionează să intensifice activitatea de explorare pe termen mediu şi lung.

Practic, pentru o ţară ca România, care are o tradiţie în producţia hidrocarburilor de peste 150 de ani, investiţiile în explorare devin absolut necesare pentru continuarea activităţii de extracţie.

Conducerea Petrom a declarat că chiar dacă compania a beneficiat de investiţii de 7 mld. euro., aceasta abia de a reuşit să stabilizeze producţia anul trecut pentru că banii s-au dus cu precădere în extracţia din zăcămintele mature. Potrivit statisticilor transmise de Petrom, în perioada 2005-2013 compania a realizat investiţii totale de 10 miliarde de euro din care 70% s-au dus pe sectorul de explorare şi producţie.

În anul 2013, pentru prima dată de la privatizare companiei Petrom, producţia de petrol şi gaze nu a mai înregistrat scăderi de preţuri, înregistrând o creştere esenţială faţă de cea din 2012.


Publicat

în

,

de către