Consecințele reducerii TVA la carne cu 5%

CC-Olesea
În 22 mai 2014 președintele Federației Naționale Pro Agro, Alex Jurconi, a declarat că reducerea la 5% a taxei pe valoare adăugată la carne și preparate din carne, de la 24% cât este în prezent, ar putea avea drept consecință scăderea prețurilor acestor produse cu până la 15%.

În prezent cu TVA de 25% la carne și preparate din carne, statul pierde circa 450 de milioane de euro în fiecare an, din cauza evaziunii fiscale în domeniu. Iată de ce se preconizează că odată cu reducerea TVA până la 5%, atât statul ar avea de câștigat pe termen mediu și lung, cât și consumatorii finali, prin scăderea prețului la raft.

Pentru a evita consecințele nefaste de pe urma diminuării încasării sumelor aferente TVA-ului, Jurconi propune mai multe soluții, precum:
implementarea unui sistem național de urmărire a transporturilor rutiere, în scopul monitorizării potențialelor fraude fiscale,
– obținerea unor împrumuturi, eventual prin emiterea de obligațiuni care ar putea fi achiziționate chiar de consumatorii finali — aceștia dorind în mod clar să beneficieze de produse mai ieftine și de calitate.

Președintele Federației Naționale Pro Agro a mai precizat că producătorii și procesatorii români de carne sunt la limita profitabilității, situația înrăutățindu-se și mai mult după reducerea TVA în Ungaria, la 5%, la carnea de porc.
Pentru a remedia situația Jurconi a adresat o scrisoare deschisă instituțiilor finanțatoare ale României, în care solicită reducerea TVA la carne și la preparatele din carne la 5%.


Publicat

în

,

de către