Potrivit unui ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), producătorii de gaze naturale vor fi obligaţi să vândă prin licitaţii publice 45% din cantităţile pe care le vor extrage în cursul anului 2013.
În ordinul menţiont mai sus se precizează: „Producătorii au obligaţia de a oferi spre vânzare prin licitaţie publică, conform prevederilor regulamentului privind tranzacţiile pe piaţa concurenţială de gaze naturale, un procent de 45% din cantitatea de gaze naturale produsă în cursul anului 2013”.
Contractele se pot încheia pe durata unei zile, a unei săptămâni, a unei luni sau a unui an.
În acelaşi timp producătorii de electricitate sunt obligaţi de Legea energiei să tranzacţioneze pe piaţa concurenţială întreaga cantitate de energie disponibilă.
Printre cei mai mari producători de gaze din România se numără compania de stat Romgaz Mediaş şi OMV Petrom (SNP), care împreună acoperă peste 98% din producţia internă.
Producătorii de gaze vor fi obligați să vândă aproape jumătate din producţia din 2013 prin licitaţii publice
de către