Restituirea diferenţei dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată pentru motor

carburanti
În Monitorul Oficial nr. 512 din 9 iulie 2014 a fost publicată H.G. nr. 537/2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor.

Scopul H.G. îl constituie instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma restituirii sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat, prevăzut la art. 176 alin. (6) din Codul fiscal, pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor.

Astfel, sunt eligibili pentru restituirea de accize operatorii economici care sunt licenţiaţi în România sau în alte state membre ale UE, deţin vehicule eligibile şi nu se află în procedura de executare silită, faliment, orice formă de reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională sau lichidare, nu au fost declaraţi inactivi sau nu au intrat în inactivitate temporară şi nu au obligaţii de plată restante la bugetul general consolidat.

Plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 15 iulie 2014 – 31 martie 2019 inclusiv, in limita bugetului anual alocat schemei.


Publicat

în

de către