Bani din Fondul de Mediu pentru izolarea termică a clădirilor publice

50th anniversary of the first meeting of the EC: General view

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, a declarat, la conferinţa Focus Energetic, că administraţia Fondului de Mediu ar putea aloca fonduri pentru reabilitarea termică a clădirilor publice, dar numai dacă spaţiul bugetar al Fondului pentru Mediu o va permite.

În cadrul ediţiei a XXII-a a Conferinţelor Focus Energetic s-a dezbătut tema „Finanţarea investiţiilor energetice în condiţiile noilor viziuni naţionale şi europene”.

Conferinţele Focus Energetic sunt evenimente business-to-business high-level, care fac posibilă întâlnirea dintre oficialităţi şi reprezentanţii de marcă ai domeniului energiei, deschizându-se, astfel, noi oportunităţi de informare şi colaborare.

Printre invitaţii conferinţei se numără: Atilla Korodi – ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Niculae Havrileţ – preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie, Gabriel Dumitraşcu – director general în cadrul Departamentului pentru Energie, Remus Borza – administrator judiciar Hidroelectrica şi Valeriu Bivol – director Complexul Energetic Oltenia.


Publicat

în

de către