Potrivit unui raport realizat de o companie de cercetare de piaţă, un român cheltuie 41% din venitul său lunar pe alimente şi băuturi, această rată fiind cea mai mare la nivelul Uniunii Europene.
Astfel, media pentru consumul de alimente la nivelul UE este de sub 15% din venitul salarial.
Preţurile alimentelor, ale hainelor sau ale produselor de îngrijire personală din magazinele din România sunt de multe ori aliniate celor din alte state europene, însă salariul mediu al unui român este de aproape două ori mai mic decât al unui polonez şi de şase-şapte ori mai mic decât al unui german.