RCA-ul nostru – oare ieftin înseamnă şi bun ?!

rcaa Auzim foarte des oferta „Cel mai ieftin RCA”, oare însă ieftin înseamnă şi bun?

 O zi frumoasă de vară, un început de weekend... Plimbarea cu maşina mi s-a transformat însă într-un mic coşmar, cu urmări financiare. Am fost implicată într-un accident auto (uşor, fără victime, doar daune materiale), aşa încât am acceptat soluţionarea prin procedura de constatare amiabilă. Am completat formularul de constat, am realizat schiţa accidentului, şi am depus formularul la compania de asigurări care a emis RCA-ul pentru celălalt vehicul implicat, fiindu-mi eliberat documentul de intrare în reparaţie a autovehiculului.

A fost deschis dosar de daună, am dus maşina în service, iar când a fost reparată, am fost invitată să o ridic. Mi s-a spus însă la service să achit eu cash, urmând a recupera banii de la societatea de asigurare, dacă vreau să iau maşina mai repede. O.K., am spus, dauna e relativ mică, plătesc eu cei 2.000 lei şi îi recuperez apoi. Am revenit la firma de asigurare cu toate documentele prin care atestam plata reparaţiei şi am cerut să-mi fie achitată contravaloarea despăgubirii la casieria firmei sau în cont.

3 săptămâni de insistenţe zilnice a durat pentru un răspuns printre dinţi, că a fost acceptată la plată suma de 1.800 lei, diferenţa de 200 lei achitată în plus de mine e nejustificată, să-i recuperez de la vinovat eu, dacă vreau neapărat. Ştiau ei ce ştiau cei de la service, de mi-au cerut să plătesc cash…

Ce variante aveam pentru a-mi recupera cei 200 lei? Să îmi plătească vinovatul de bună voie şi nesilit de nimeni suma, sau să îl dau în judecată, caz în care trebuia să iau în calcul durata procesului, timpul îndelungat între termene, etc… Pentru 200 lei nu se merita să pierd timpul prin instanţe. Dar dacă în loc de 200 lei erau 4.000 lei? sau 7.000 lei ?

În ziua de azi, dată fiind conjunctura economică, majoritatea şoferilor se gândesc la propriul buzunar, considerând că RCA-ul nu este pentru ei, ci pentru cel pe care îl lovesc, nemaifiind problema lor dacă cel păgubit va fi şi despăgubit corespunzător. Aşa cum am păţit  şi eu !

Câţi şoferi îşi achiziţionează RCA la o companie de care ar fugi atunci când îşi încheie asigurarea Casco, numai pentru că le este oferită o primă de asigurare mai mică ? Mulţi, vă spun tot eu !Credeţi că se gândesc că, la un moment dat, ar putea fi ei înşişi loviţi de un alt şofer cu un RCA ieftin şi că ar avea de trecut prin acest calvar al obţinerii despăgubirii cuvenite ?! Sau că, dacă păgubitul nu a fost despăgubit în totalitate de firma de asigurare, poate acţiona în instanţă şi obţine ca diferenţa de despăgubire, plus cheltuielile de judecată, onorariu avocat şi daune morale să fie achitate de către şoferul vinonvat ?!

Aşa încât, e bine să ne informăm nu numai asupra primei de asigurare, ci şi despre cât de bun platnică este firma de asigurari la care am fi tentaţi să optăm atunci când achiziţionăm poliţa RCA. Cine practică RCA-ul ieftin ? De regulă – asigurătorii fără forţă de promovare şi cam rău platnici la despăgubiri.

Şi atunci, de ce sunt în continuare destui cei care îşi fac asigurări la aceste societăţi ? Simplu – îi doare de buzunarul lor, se gândesc la prezent doar, la banii pe care îi au de achitat, nu şi la ce se poate întâmpla în cazul unui eveniment. De ce li se permite în continuare acestor societăţi de asigurare să funcţioneze, ştiut fiind că nu vor avea puterea financiară de a achita daunele? Complicat…

De ce acest articol despre RCA ?! Datărită controverselor din mass-media legate de Ordinul CSA nr. 3/2013 de modificare a Normelor RCA! În proiectul normativ se stipula şi acoperirea marjei de profit a asigurătorilor, precum şi  obligaţia existenţei opiniei scrise a actuarului auditorului financiar al asigurătorului în ceea ce priveşte  tarifele de primă stabilite de asigurător. Aceste aspecte au fost însă eliminate din actul normativ intrat în vigoare din 18 ianuarie 2013.

Ordinul nr.3/2013 nu îi obligă pe asigurători să facă profit pe segmentul RCA, aşa cum s-a speculat în mass-media, profitul nu este parte din obligaţiile asigurătorului. Din vânzarea de RCA nu poţi face profit în România, este opinia specialiştilor, ceea ce poţi face tu, ca asigurător, este să-ţi limitezi pierderile, fie prin diminuarea preţului reparaţiilor, fie prin stabilirea unor prime de asigurare în concordanţă cu evoluţia daunelor.

 Ce prevede ordinul ?

Pentru fiecare categorie de riscuri omogene, asigurătorii sunt obligaţi să stabilească tarifele de prime astfel încât, cu o probabilitate de cel puţin 99,5%, primele estimate pe următoarele 12 luni să acopere toate cheltuielile aferente, respectând legislaţia în vigoare. Adică, cu cât daunalitatea este mai mare, cu atât şi preţul va fi mai mare, ceea ce ar putea periclita existenţa firmelor de asigurări rău platnice la capitolul despăgubiri, am gândi noi.

Actul normativ conţine o serie de detalii tehnice privind obligaţia notificării de către asigurătorul RCA la CSA a limitelor de despăgubire stabilite, a tarifelor de primă, precum şi transmiterea în format electronic a ipotezelor folosite, metodele actuariale şi justificarea aplicării acestora, împreună cu baza de date utilizată pentru aceste calcule.

Dacă vă puneţi acum întrebarea „De la cine să cumpăr o asigurare RCA, direct de la firma de asigurări, sau de la un broker? Cum este mai bine pentru mine ?”să ne gândim puţin ! Firma de asigurare îţi poate oferi doar ceea ce are, nimic altceva! În schimb, brokerul lucrează cu mai multe firme, îi spui ce vrei, analizează toate ofertele şi îţi prezintă oferta corespunzătoare nevoilor tale. Adică, ai spune, reprezentanţii firmei de asigurare sunt subiectivi, vor să îşi vândă produsele, iar brokerii sunt obiectivi, se gândesc la mine şi nevoile mele. Într-adevăr, pe piaţa românească există şi aceşti brokeri, însă…trebuie să recunoaştem că mai sunt şi cei care îţi vor recomanda RCA-ul acelui asigurator de pe urma căruia încasează comisionul cel mai mare.

Aşa încât, dacă vrei să apelezi la serviciile unui broker pentru a încheia o asigurare, alege unul obiectiv, şi nu gândi, atunci când analizezi ofertele propuse de acesta, că RCA-ul nu este pentru tine, ci pentru cel pe care îl loveşti, aşa încât cel mai ieftin este şi cel mai bun. Iar dacă îţi alegi singur asigurătorul la care vei încheia RCA-ul, de asemenea, nu spune „RCA-ul nu este pentru mine, e pentru celălalt„. Dacă ai fi lovit de un alt şofer cu un RCA ieftin şi obţinerea despăgubirii cuvenite ţi-ar transforma pentru o perioadă viaţa într-un mic calvar, ai învăţa ceva din această lecţie ?!

Alege inteligent !



Publicat

în

,

de către