Împrumut de la Trezorerie pentru plata beneficiarilor de fonduri europene

descărcare

Un împrumut de la Trezoreria Statului în valoare de 1,1 miliarde de lei a fost aprobat de Guvern, şi este destinat pentru a fi pus la dispoziția Autorităților de Management ale programelor operaționale resursele necesare pentru plata facturilor către beneficiarii de fonduri europene.

Acest împrumut are ca scop creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene, dar şi faprul că banii vor fi folosiți pentru plăți către beneficiarii de finanțări contractate prin intermediul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, Programului Operațional Regional și Programului Operațional Sectorial Mediu.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici a menţionat faptul că pentru plata facturilor către beneficiarii proiectelor finanțate în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane au fost alocate fonduri în valoare de aproximativ 386 milioane de lei. În același timp, pentru plățile către beneficiarii Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice a fost asigurată o sumă de 320 milioane de lei, pentru cei ai Programului Operațional Regional — 300 milioane de lei, iar pentru beneficiarii Programului Operațional Sectorial Mediu — 100 milioane de lei.


Publicat

în

de către