Guvernul a elaborat o listă cu 115 proiecte de investiţii publice prioritare pentru bugetul pe anul viitor, care în următorii ani necesită fonduri totale de peste 63 miliarde lei, din care un total de 39,1 miliarde lei trebuie acoperit doar din bugetul de stat. Pentru unele dintre proiectele incluse pe listă, anii indicaţi ca dată programată a terminării sunt uşor mai mari decât cei anunţaţi în mod oficial ca termen de finalizare.
Proiectele au fost propuse spre a fi introduse în proiectul de buget pe 2015 de Secretariatul General al Guvernului (73 de investiţii), Ministerul Transporturilor (24), Ministerul Mediului (7), Ministerul Justiţiei (3), Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Economiei (câte două), Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Educaţiei şi Serviciul de Protecţie şi Pază (câte unul), iar valoarea cumulată şi actualizată a acestora depăşeşte cifra de 114,5 miliarde lei.
Conform legislaţiei în vigoare, înainte de aprobarea bugetului, Ministerul Finanţelor este obligat să prezinte Guvernului lista proiectelor de investiţii publice semnificative prioritizate care urmează să fie finanţate prin bugetul de stat, proiectele fiind selectate în funcţie de oportunitate, justificare economică şi socială, suportabilitate financiară, perioada rămasă până la finalizare, angajamentele asumate de România cu instituţiile financiare internaţionale.
Potrivit primelor estimări realizate de ministerul Fondurilor Europene, cheltuielile pentru co-finanţare ar trebui să se tripleze anul viitor pentru a putea îndeplini ţintele de absorbţie şi pentru a nu fi pierdute sume importante alocate în exerciţiul financiar 2007-2014.
În perioada 2-10 decembrie, misiunea comună de experţi ai Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene se va afla la Bucureşti pentru a discuta cu autorităţile române proiectul legii bugetului pentru anul viitor.