Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că depunerea cererilor de plată pe suprafaţă se prelungeşte cu 25 de zile lucrătoare după data de 15 iunie, dar cu penalităţi de 1% pe zi.
Conform Ordonanţei de Urgenţă nr 15/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 386 din 3 iunie, menţionează că „în condiţiile prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, cererile unice de plată pot fi depuse şi după data de 15 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 iunie”.
Începând cu data de 26 mai 2015, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început preluarea tuturor cererilor de plată ale fermierilor, inclusiv pe suport de hârtie şi până pe 15 iunie va lucra în toate weekend-urile, astfel încât toţi fermierii să-şi poată depună cererile unice de plată a subvenţiilor fără niciun fel de penalitate.
Daniel Constantin i-a asigurat pe fermieri că ordinul pentru depunerea cererilor va putea fi modificat ori de câte ori este nevoie, astfel încât să poată fi primite cererile de plată de la toţi cei care doresc să le depună.