Ieftinirea medicamentelor va duce la dispariția multora din ele de pe piață

suplimente-alimentare-01De la 1 iulie 2015 se preconizează ieftinirea medicamentelor, însă aceasta va avea și alte efecte decât cele scontate de Guvern. Producătorii afirmă că pentru multe medicamente foarte ieftine costurile vor depăşi preţul de vânzare și nu le vor mai produce pentru a evita pierderile.

Astfel, dintre cele peste 6.000 de medicamente aflate în prezent pe piaţa din România, 1.200 vor costa, de la 1 iulie 2015, cam cât o sticlă cu apă. Este vorba despre tratamente dedicate afecţiunilor cardiovasculare, celor de tub digestiv, dar şi bolilor infecţioase.

Primii afectaţi sunt bolnavii cronic, pentru care schimbarea unei scheme de tratament nu este atât de simplă.

În ultimii 7 ani, din România au dispărut 900 de medicamente, iar cele care le-au înlocuit au fost mereu mai scumpe.

Reacţia producătorilor vine după ce ministrul Sănăţii dădea asigurări că ieftinirea medicamentelor nu va provoca o criză pe piaţă.

„Au fost purtate discuţii şi cu Comisia Europeană şi cu partenerii externi şi cu producătorii, asociațiile de distribuitori, cu lanţurile de farmacii, ca să nu avem deficienţe în aprovizionare. Este finalizată toată procedura. Funcţionarea a fost continuă pe tot parcursul discuţiilor şi implementării ordinului. În ceilalţi ani, chiar dacă ordinul nu era aprobat, erau discontinuităţi pe aprovizionare”, a declarat Nicoale Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.


Publicat

în

de către