Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, a fost postat pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice spre dezbatere publică.
În practică, de multe ori, detașarea transfrontalieră este interpretată și aplicată în mod diferit de angajatori. Astfel schimbările preconizate se referă la necesitatea introducerii unor clarificări la nivelul legislației naționale care să elimine confuziile în ceea ce priveşte detașarea transfrontalieră, şi a revizuirii Legii nr. 344/2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, legea care a transpus în legislaţia naţională Directiva Parlamentului European și a Consiliului 96/71/CE din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale.
Necesită precizarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 344/2006 care se aplică:
– întreprinderilor stabilite pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau pe teritoriul Confederaţiei Elvețiene care, în cadrul prestării de servicii transnaţionale, detaşează pe teritoriul României salariaţi cu care au stabilite raporturi de muncă în condițiile stabilite la art. 4 alin. (1);
– întreprinderilor stabilite pe teritoriul României care, în cadrul prestării de servicii transnaţionale, detaşează, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau pe teritoriul Confederaţiei Elvețiene, salariaţi cu care au stabilite raporturi de muncă, în condițiile stabilite la art. 4 alin.
Proiectul include şi precizarea definiţiilor pentru: “salariat detaşat pe teritoriul României“, “salariat detașat de pe teritoriul României“, “salariu minim”, ,,cheltuieli generate de detașare’’ , ,,indemnizație specifică detașării’’.