Impactul negativ al taxei clawback asupra evoluţiei economice şi sociale

cc
Actualmente în România se înregistrează cel mai mic preț din Europa la medicamente, şi suplimentar la aceasta, companiile farmaceutice sunt nevoite să plătească suprataxa €œclawback.

Menţinerea taxei clawback în formă actuală are consecințe economice și sociale atât pentru populație, prin dispariția de pe piață a medicamentelor cu prețuri accesibile, cât și pentru companiile producătoare, care sunt obligate să plătească o taxa care nu reflectă propriile vânzări.

Datorită impactului negativ al acestei taxe, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente și Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România solicită statului să actualizeze bugetul de referință pentru taxa clawback la nivelul consumului real aferent trimestrului III al anului 2015.

Până acum împotriva statului român au fost deschise circa 250 de procese, motivele invocate de companiile farmaceutice fiind lipsa de transparența în calculul valorilor comunicate și încălcarea prevederilor legale care reglementează procedura de stabilire a taxei clawback.


Publicat

în

de către