Crescătorii de păsări din România solicită ministrului Agriculturii eliminarea taxelor pe care le plătesc supermarketurilor, cel puțin în perioadele de criză, dar şi activarea măsurii de bunăstare în sector.
Astfel, președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, Ilie Van, a propus ca, în perioadele de criză, taxele pe care producătorii le plătesc către supermarketuri să fie eliminate.
„Așa cum am spus, vindem cu un leu mai puțin kilogramul de carcasă la poarta fermei și suntem într-o situație gravă din punct de vedere financiar, iar leul acesta se duce în profitul supermarketurilor. Pe lângă acest leu, comerciantul mai ia și taxa de raft, taxa de promovare și tot felul de alte taxe. Propun ca în perioadele de criză, așa cum este cea pe care o traversăm cu Rusia și cum vor mai fi și altele, să nu mai plătim aceste taxe către supermarketuri. Cred că putem ajunge la o înțelegere cu acestea, asistați de instituțiile statului, ca în momentul în care își iau un profit atât de mare, să nu le mai plătim aceste taxe. Dacă situația persistă, fermierii vor intra în faliment și vom aduce produse de afară”, a precizat Ilie Van.
De asemenea, preşedintele UNCPR a mai solicitat activarea măsurii de bunăstare, suspendată în noul PNDR pentru sectoarele de pasăre și porc pentru că fermele noi nu pot beneficia de o noua sesiune de depunere.
„Au apărut în ultimii trei ani ferme noi și acestea nu beneficiază de tratament egal în posibilitatea accesării acestei măsuri. Vă rugăm ca în această modificare de PNDR să propuneți și activarea măsurii de bunăstare a animalelor și creșterea acestor angajamente de la 5 la 7 ani, urmând ca să gândim dacă mai este nevoie de încă un pachet de 7 ani„, a mai adăugat Ilie Van.