Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a afirmat, că în această săptămână, dar şi în cursul săptămânii viitoare, vor avea loc discuţii la sediul ministerului cu membri ai sindicatelor în vederea elaborării noii legi a salarizării.
„Urmează să ne întâlnim în cursul acestei săptămâni şi săptămâna viitoare la fel, astfel încât să ascultăm punctele lor de vedere. Unii le-au formulat în scris, urmează să avem şi aceste consultări la sediul Ministerului Muncii”, a precizat Rovana Plumb.
Proiectul de Lege-cadru cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice urmează să ajungă în Parlament pentru dezbatere în sesiunea din această toamnă.