Mai mulţi bani alocaţi, mai multă calitate în educaţie şi sănătate

pontaPremierul Victor Ponta le-a solicitat miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii să ceară „mai multă calitate” în actul de educaţie şi cel medical, deoarece au fost alocate fonduri mai mari acestor domenii, el precizând că „avem bani mai mulţi şi avem pretenţii mai mari”.

„Vreau şi consider, ca şi la educaţie, să găsim bani mai mulţi pentru salarii şi solicitaţi mai multă calitate în actul medical şi în actul de educaţie. Luni încep şcolile, sper să înceapă în condiţii cât mai bune şi avem bani mai mulţi şi avem pretenţii mai mari şi de la sănătate şi de la educaţie”, a declarat primul-ministru în şedinţa Executivului.

La data de 26 august, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă cu privire la majorarea salariilor din sistemul sanitar cu 25%, măsura urmând să intre în vigoare de la 1 octombrie 2015.


Publicat

în

,

de către