Formula de calcul pentru taxa clawback poate fi îmbunătățită

medicamente-lista-300x200

În data de 15 septembrie, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi numeroşi invitaţi din ţară şi din străinătate au participat la „International Health Forum 2015”.

Ministrul Sănătății a declarat că actuala formulă de calcul pentru taxa clawback poate fi îmbunătățită, în prezent existând în circuitul parlamentar un proiect de lege în acest sens.

„Actuala formulă de calcul a taxei clawback poate fi îmbunătățită. Știu că există această inițiativă îmbrățișată de o parte a industriei: colectarea taxei în mod diferențiat, ceea ce ar împărți genericele față de inovative. Din punctul meu de vedere, nu ar fi o modalitate greoaie de colectare, din contră. Și eu, și președintele CNAS am fi de acord ca fiecare companie să plătească în funcție de consumul de la bugetul de stat pe care îl face. Asta este viziunea noastră. Este un proiect de lege în Parlament, unde noi am dat un punct de vedere către cele două Comisii de sănătate. Noi am susținut un punct de vedere al clawback-ului diferențiat. MS și-a însușit punctul de vedere al CNAS cum că fiecare companie ar trebui să plătească volumul pe care îl consumă de la bugetul de stat”, a explicat ministrul, în cadrul International Health Forum.

De asemenea, Bănicioiu a afirmat că există o propunere prin care să fie stabilită o cotă recomandată pentru a susține consumul de medicamente mai ieftine, acest lucru neinfluențând însă în niciun fel calitatea actului medical sau a tratamentului.


Publicat

în

,

de către