Conform unui proiect de Ordonanţă de modificare a legislaţiei în privinţa acordării ajutorului de stat, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, orice proiect care presupune acordarea unui ajutor de stat va trebui să fie însoţit de un Memorandum aprobat de Guvern privind oportunitatea promovării măsurii respective.
Înainte ca memorandumul respectiv să fie aprobat de Guvern, va trebui supus avizării de către Ministerul Finanţelor Publice şi de către Ministerul Fondurilor Europene, în perspectiva încadrării în politicile fiscal bugetare ale statului român şi să se asigure complementaritatea cu programele finanţate din fonduri europene.
În nota de fundamentare a actului normativ se arată că „fundamentarea promovării oricărei măsuri de natura ajutorului de stat trebuie să revină iniţiatorului/furnizorului, acesta fiind cel mai în măsură să argumenteze necesitatea intervenţiei statului în economia de piaţă”.
În vederea creării unui cadru legislativ unitar la nivel naţional care să răspundă solicitărilor Comisiei Europene în domeniul ajutorului de stat şi să poată fi uşor aplicabil în angrenajul instituţiilor statului, este necesară adoptarea prezentei Ordonanţe de Urgenţă care să reglementeze mecanismul de analiză a oportunităţii şi prioritizării măsurilor de sprijin de natura ajutorului de stat.