Potrivit raportului ING publicat, majorările salariului minim programate până în 2017 dar şi creşterile salariale acordate unor categorii de bugetari vor pune presiune pe sectorul privat în următoarea perioadă.
De asemenea este îngrijorător având în vedere că România este ţara cu cele mai mari creşteri salariale din Uniunea Europeană, cu o dinamică de aproape patru ori mai mare decât media înregistrată de statele membre. Dacă această tendinţă se menţine, costul orar al forţei de muncă din România ar putea ajunge în jurul valorii de 21% din media Uniunii Europene în acest an, în creştere cu aproximativ un punct procentual prin comparaţie cu anul anterior.
România a fost în ultimii ani o prezenţă constantă în topul statelor din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte nivelul majorărilor salariale. Creşterile salariale accelerate ar putea deveni sustenabile în contextul în care s-ar adopta o serie de măsuri precum creşterea calităţii învăţământului şi a serviciilor medicale din sectorul public, construcţia şi modernizarea drumurilor/autostrăzilor/ căilor ferate şi reducerea corupţiei şi a evaziunii fiscale.
Salariul minim pe economie este în prezent de 1.050 de lei brut pe lună (777 de lei net), urmând ca începând de anul viitor să ajungă la 1.200 de lei brut pe lună, iar din 2017 să fie de 1.400 de lei brut pe lună.