Modul în care investitorii, respectiv acționarii își exercită drepturile de vot va fi simplificat cu ajutorul noilor modificări ale legii pieței de capital, și care elimină o serie de bariere care împiedicau dezvoltarea acestei piețe și mențineau România cu mult în urma economiilor emergente din Europa de Est.
Directorul general al Bursei de Valori București (BVB) declară că se introduce un mod mai sigur și mai rapid de distribuție a dividendelor pentru companiile listate la bursă, crește transparența companiilor listate și a pieței.
„Bursa este parte a infrastructurii naționale vitale, nu mai puțin importantă decât băncile, magistralele de transport al gazului și petrolului, liniile de telecomunicații sau drumurile”, a adăugat Sobolewski.
Reamintim că săptămâna trecută proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 90/2014 pentru modificarea și completarea Legii 297/2004 privind piața de capital a fost adoptat de Plenul Camerei Deputaților, for decizional.