Rovinieta va fi mai scumpă

control-rovinieta-820x300
Conform proiectului pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, preţul rovinietei ar putea creşte semnificativ pentru anumite vehicule de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone, în timp ce pentru altele ar putea să scadă.

Astfel, în cazul vehiculelor de transport de marfă care au MTMA cuprinsă între 3,5 şi 7,5 tone, rovinieta va fi mai scumpă. Mai exact, tariful pentru o zi va fi de 11 euro (faţă de 4 euro, cât este în prezent), cel pentru şapte zile – 27 de euro (faţă de 20), cel pentru 30 de zile – 55 de euro (faţă de 52), cel pentru 90 de zile – 155 de euro (faţă de 120) şi cel pentru 12 luni – 550 de euro (faţă de 320).

Pentru vehiculele de transport de marfă cu MTMA între 7,5 şi 12 tone, exceptând rovinieta pentru o zi – care va fi de 11 euro în loc de 7 – şi cea pentru 12 luni – care va fi de 635 de euro în loc de 560 –, autorităţile vor face reduceri, după cum urmează:

  • pentru şapte zile: 31 de euro (faţă de 35, cât este în prezent);
  • pentru 30 de zile: 63 de euro (faţă de 91);
  • pentru 90 de zile: 180 de euro (faţă de 210).

Referitor la vehiculele de transport de marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone (cu maximum trei axe), singura creştere va fi a rovinietei pentru o zi: 11 euro în loc de 9 euro. În rest, preţul va fi:

  • pentru şapte zile: 36 de euro (faţă de 45, cât este acum);
  • pentru 30 de zile: 72 de euro (faţă de 117);
  • pentru 90 de zile: 205 euro (faţă de 270);
  • pentru 12 luni, tariful va fi în continuare de 720 de euro.

Publicat

în

,

de către