Supermarketurile fără contracte cu organizaţii umanitare sau de protecţia animalelor riscă amenzi

imagesProiectul de lege, adoptat de Senat, prevede ca supermarketurile sunt obligate să încheie contracte cu organizaţii umanitare sau de protecţia animalelor pentru a dona alimentele aflate aproape de data expirării, altfel riscând o amendă de 15.000 de lei.

Astfel încheierea unui contract cu o organizaţie umanitară, înregistrată legal sau o asociaţie pentru protecţia animalelor în vederea donării produselor aflate aproape de data expirării, într-un termen rezonabil astfel încât acestea să poată fi utilizate, este obligatoriu pentru agenţii economici care operează în spaţii comerciale cu suprafeţe de peste 400 metri pătraţi, cu destinaţia de vânzare de produse alimentare. Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă de 15.000 lei, prevede proiectul.

Acest proiect are ca scop reducerea risipei, care potrivit rapoartelor UE, România risipeşte anual 5 milioane de tone de alimente, şi este nevoie de mobilizarea întregii societăţi prin conştientizare, prevenţie şi educaţie şi prin norme legislative.

 


Publicat

în

de către