Legea dării în plată trimisă spre reexaminare

400x200

În luna noiembrie, Camera Deputaților a adoptat, cu 233 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și o abținere, proiectul de lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

Pe 11 decembrie, BNR a propus președintelui Klaus Iohannis fie să retrimită în Parlament legea privind darea în plată, fie să verifice constituționalitatea actului normativ, din cauza faptului că, în forma actuală, nu răspunde caracterului social și poate genera risc sistemic.

Potrivit unor surse din Administrația Prezidențială, şeful statului cere reexaminarea legii privind darea în plată, considerând că există neconcordanțe între articolele legii și definirea unor termeni.

De asemenea, Klaus Iohannis este de părere că în această lege există prea multe derogări de la Codul civil.

Potrivit cererii de reexaminare, principiul dării în plată este un principiu economic şi juridic care induce partajarea riscurilor, în mod echitabil, între creditor şi debitor. Aplicarea acestui concept este binevenită, însă trebuie să aibă în vedere adaptarea instituţiei dării în plată la specificul acestui tip de contract, care este unul pe termen lung, se arată în solicitarea preşedintelui către Parlament.


Publicat

în

,

de către