Conform unui comunicat al instituţiei, în luna ianuarie, Agenția Națională de Administrare Fiscală rambursează TVA în sumă de aproximativ 870 de milioane de lei.
Astfel, dintre deconturile soluționate, cel cu compensare și restituire însumează 829,13 milioane de lei, din care se compensează suma de 83,48 milioane de lei și se restituie suma de 745,65 milioane de lei, iar cele cu compensare integrală totalizează 40,5 milioane de lei.
Potrivit instituţiei, în cazul compensărilor totale sau parțiale se soluționează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care însumează 745,65 milioane de lei, plata efectivă a fost programată în 2 tranșe, prima la data de 14 ianuarie, în sumă de 270,6 milioane de lei, iar a doua la 29 ianuarie, de 475,05 milioane de lei.