Potrivit unor principii avansate de ministere pentru a fi incluse în noua Lege a salarizării bugetarilor, angajaților din sistemul bugetar ar putea fi promovați și recompensați cu prime lunare inclusiv în funcție de cât de amabili sunt cu colegii lor și cât de preocupați sunt de interesul general al instituției unde sunt angajați.
Setul de principii arată că bugetarii care vor să avanseze, vor fi evaluați inclusiv în funcție de integritatea lor morală și etică, asumarea responsabilității, respectarea „ordinii și disciplinei la locul de muncă” și capacitatea de a lucra independent, dar și în echipă, în timp ce pentru acordarea de prime vor conta depășirea timpului normal de lucru, activitățile suplimentare prestate pe lângă cele din fișa postului, conduita la locul de muncă, cantitatea și calitatea lucrărilor finalizate, timpul de execuție pentru lucrări repartizate.
Medicii vor fi cântăriți și în funcție de fidelitatea față de spitalul în care lucrează și de disponibilitatea la efort suplimentar.
Judecătorii vor încasa prime inclusiv în funcție de numărul de dosare rulate, de numărul de hotărâri pronunțate, de numărul de ședințe la care au participat și de rapiditatea cu care au rezolvat dosare.