MADR va desemna laboratoare pentru analiza produselor ecologice

Produse-bio-eco-620x310
Executivul a aprobat completarea O.U.G. nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, cu scopul îmbunătăţirii sistemului de producţie, verificare şi control în agricultura ecologică, în conformitate cu Politică Agricolă Comună şi cu implementarea eficientă a sistemului de agricultură ecologică.

Astfel, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va putea desemna laboratoare de referinţă pentru analiza probelor de sol, plante şi din produsele agroalimentare ecologice ale operatorilor înscrişi în sistemul de agricultură ecologică, în situaţiile în care există sesizări cu privire la încălcarea legislaţiei în domeniu.

În acest sens, compartimentul de inspecţii tehnice din cadrul MADR va avea atribuţii noi precum:

  • efectuarea controlului la operatorii înscrişi în sistemul de agricultură ecologică pe baza de sesizări sau pe baza sesizărilor din oficiu;
  • prelevarea de probe din plante, sol şi din produsele agroalimentare ecologice;
  • altă măsură prevăzută de ordonanţa adoptată astăzi stabileşte cadrul legislativ pentru plata unei taxe către bugetul de stat de către organismele de inspecţie şi certificare candidate pentru aprobare. Taxa se stabileşte pentru fiecare domeniu pentru care organismele de inspecţie şi certificare cer aprobarea. Cuantumul taxei va fi stabilit prin ordin comun MFP-MADR.

Toate aceste măsuri vor contribui la îmbunătăţirea sistemului de agricultură ecologică prin creşterea gradului de încredere al consumatorilor în produsele ecologice.


Publicat

în

,

de către