Propunere de modificare a Normelor pentru aplicarea Codului fiscal

ccProiectul de act normativ, lansat în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor, prevede modificări la Normele pentru aplicarea noului Cod fiscal. Modificările se referă la completarea condițiilor pe care operatorii economici trebuie să le îndeplinească pentru a putea comercializa coloranți și marcatori pentru motorină, precum și pentru păcură și produse asimilate acesteia, din punct de vedere al nivelului accizelor.

Și anume, operatorii economici trebuie să facă dovadă că substanțele utilizate pentru colorare și marcare sunt conforme cu prevederile din Codul fiscal și normele metodologice prin prezentarea unui certificat emis de producătorul acestora, nu doar prin prezentarea unui certificat emis de un laborator acreditat conform standardului ISO 17025, în România sau în alt stat membru UE.

Modificările se referă la Titlul VII – Accize şi alte taxe speciale, pct. 154, alin. (2) şi (4) din HG nr. 1/2016.


Publicat

în

,

de către