În cadrul şedinţei din 24 februarie, Guvernul a modificat şi a completat normele de punere în aplicare a legislaţiei privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, atât pentru cele online, cât şi pentru cele tradiţionale, în scopul încurajării operatorilor economici din domeniu să se licenţieze pe piaţa din România.
Noile reglementări instituie instrumente de asigurare a conformării operatorilor de jocuri de noroc şi, ulterior, a controlării modului de aplicare a acestora, în concordanţă cu obiectivele de protecţie a consumatorilor, de securitate publică, precum şi de respectare a legislaţiei fiscale.
Astfel, prin actul normativ adoptat, se detaliază regulile pe care operatorii economici trebuie să le respecte pentru a obţine licenţă şi autorizaţie de funcţionare, precum şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de jocuri de noroc tradiţionale şi la distanţă pe teritoriul României, inclusiv pentru jocurile online.
În privinţa jocurilor de noroc la distanţă, actul normativ defineşte şi stabileşte condiţiile de organizare şi exploatare în România. Operarea este permisă numai pentru operatorii economici înregistraţi pe teritoriul României sau într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European ori în Confederaţia Elveţiană, care deţin licenţă de organizare şi autorizaţie de exploatare a activităţii eliberată de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc din România. Operatorii înregistraţi şi autorizaţi în afara teritoriului României au obligaţia de a desemna un reprezentant autorizat în relaţia cu autorităţile competente din ţara noastră.
Normele metodologice prevăd stabilirea condiţiilor pentru includerea într-o „listă neagră” a site-urilor/platformelor/aplicaţiilor de jocuri de noroc neautorizate ale operatorilor care desfăşoară ori au desfăşurat sau au promovat activităţi neautorizate de jocuri de noroc la distanţă în România.
Actul normativ aprobat are în vedere şi modificarea structurii organizatorice a Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc în vederea eficientizării activităţii.