Proiect de modificare a HG privind instituirea unor scheme de ajutor de stat

Sectorul-energetic-ar-putea-ajuta-economia-prin-investitii-masive-CEO-OMV-Petrom

În data de 7 martie 2016, Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie.

Ca urmare a analizei derulării sesiunii de înregistrare a cererilor de acord pentru finanțare în anul 2015 și având în vedere propunerile reprezentanților mediului de afaceri exprimate în cadrul diverselor evenimente publice și întâlniri tehnice la care experți din Ministerul Finanțelor Publice au luat parte sau prin intermediul platformei electronice puse la dispoziție pe pagina web a instituției, rezultă necesitatea revizuirii cadrului legislativ și metodologic specific implementării schemei de ajutor de stat, cu scopul flexibilizării și optimizării instrumentelor de finanțare, după cum urmează:

  • necesitatea majorării bugetului maxim al schemei și, implicit, a bugetului mediu anual, cu încadrarea în limita valorii creditelor de angajament deja aprobate
  • introducerea definiţiei grup, în vederea alinierii la prevederile comunitare prin preluarea definiției din cadrul Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului;
  • reformularea definiției persoană afiliată în vederea actualizării bazei legale;
  • reformularea definiției proiect unic de investiții, în vederea corelării cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din tratat;
  • modificarea mecanismului de depunere a cererilor de acord pentru finanțare din sesiune continuă în sesiuni distincte de 20 de zile lucrătoare, selectarea beneficiarilor realizându-se pe baza unui punctaj stabilit în baza unor criterii de calcul. Mecanismul propus va asigura întreprinderilor un tratament egal la depunerea cererilor de acord pentru finanțare, precum și o eficientizare a procesului de evaluare a beneficiarilor;
  • majorarea termenului în care se solicită informații și/sau documente suplimentare de la 30 la 45 zile lucrătoare, datorită faptului că toate cererile selectate vor fi analizate în aceeași perioadă de timp, capacitatea administrativă rămânând la același nivel;

Modificările propuse converg spre simplificarea procedurilor și eficientizarea mecanismului de derulare a schemei de ajutor de stat, având ca efect direct creșterea ponderii cererilor admise și, implicit, mărirea numărului de investiții de înaltă tehnologie, pentru realizarea de produse cu valoare adăugata mare.

Prin H.G. nr. 807/2014 se intenţionează încurajarea participării active a întreprinderilor la reducerea decalajelor economice dintre regiuni şi redresarea economiei româneşti, prin stimularea realizării de investiţii în active fixe de înaltă tehnologie, pentru realizarea de produse cu valoare adaugată mare, adresate atât pieţei interne cât şi competitive la export.


Publicat

în

,

de către