Conform unor estimări, în 2015, cele mai mari tranzacţii din agrobusinessul românesc au avut o valoare cumulată de circa 350 mil. euro, iar cele mai scumpe achiziţii au fost de aproximativ 100 milioane de euro. Datorită preţurilor mici la hectarul de teren agricol, calităţii solului şi mâinii de lucru ieftine, sectorul agricol din România rămâne atrăgător pentru investitorii străini.
Astfel, potrivit unor informaţii, din suprafaţa destinată exploatării agricole, circa 10% este deţinută de investitori străini.
Guvernul României are termen-limită ca până în anul 2020 să facă un cadastru agricol unic la nivelul ţării, pentru a putea efectua în viitor plata subvenţiilor pe hectar.