Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a declarat că a fost demarat Programul de înnoire a Parcului auto Naţional „Rabla Clasic 2016” pentru persoane fizice, iar până la finalul lunii iunie va fi demarat şi programul „Rabla Plus”. În acest sens Comitetul de avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu a aprobat 105 dosare depuse de producători şi dealeri.
Programul „Rabla 2016” cuprinde două componente:
– „Rabla Clasic” – în acest program românii pot beneficia de o primă de casare pentru achiziţia unui autovehicul nou câtă vreme îl casează pe cel vechi,
– „Rabla Plus” care are ca scop reducerea poluării şi îmbunătăţirea calităţii aerului pentru toţi românii şi este stimulată achiziţia unui autovehicul nou pur electric sau nou electric hibrid, fără obligativitatea casării celui vechi.