Proiectul de act normativ, care prevede modificarea şi completarea Codului penal, înregistrat recent la Senat, propune pedepse mai mari pentru cei care comercializează produse alimentare, băuturi şi medicamente contrafăcute şi falsificate.
Astfel ar urma să se modifice, Codul penal, Codul de procedură penală, şi OUG nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase în România.
Se propune ca pentru comercializarea, cu bună-ştiinţă, a alimentelor sau băuturilor alterate ori falsificate, să se pedepsească cu închisoare de la 1-8 ani, la moment acest lucru se pedepseşte cu închisoare de cel mult trei ani sau amendă şi interzicerea unor drepturi. În cazul în care mărfurile sau produsele contrafăcute au devenit vătămătoare sănătății, se propune pedeapă cu închisoarea de la doi la zece ani.
Pentru comercializarea, cu bună-ştiinţă, a medicamentelor şi suplimente alimentare contrafăcute, alterate sau expirate, se propune pedepse cu închisoarea de la cinci la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar comercializarea medicamentelor şi suplimentelor alimentare fără ca acestea să aibă avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi a Comisiei Naţionale de Bioetică vor fi pedesiţi cu închisoarea de la cinci la zece ani.