Autoritatea de Supraveghere Financiară a lansat astăzi o aplicaţie prin intermediul căreia participanţii în cadrul fondurilor de pensii administrate privat Pilonul II pot afla, în termen de maximum 10 zile, denumirea fondului la care sunt alocaţi.
Noul instrument oferă un plus de transparenţă şi scurtează timpul de soluţionare a acestui tip de solicitări, întregul proces fiind gestionat online.
Proiectul, implementat de către specialiştii ASF, vine în întâmpinarea participanţilor la Pilonul II, ale căror solicitări privind aflarea apartenenţei la un fond de pensii administrat privat reprezentau peste 90% din obiectul petiţiilor referitoare la sectorul pensiilor private primite de către ASF.