Inspectorii de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală vor spiona pe patronii pe care îi suspectează de evaziune fiscală.
Inspectorii, îmbrăcaţi în civil, vor vizita restaurantele, cluburile şi magazinele şi vor fi atenţi la modul în care sunt mânuiţi banii încasaţi.
Astfel, inspectorilor sub acoperire le va fi cel mai simplu să verifice dacă o afacere eliberează bon fiscal şi dacă suma de pe bon este preţul real.
În urma verificărilor de anul acesta, inspectorii antifraudă au efectuat peste 400 de sesizări penale pentru fapte de evaziune de peste 420 de milioane de euro.