Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) vine cu propunerea de actualizare a procedurii de rambursare a TVA achitate în România de persoanele impozabile stabilite în alte state membre.
Conform procedurii actualizate propuse, persoanele impozabile stabilite în alte state membre vor avea posibilitatea de adresare, pe cale electronică, a cererii de rambursare pe care o înaintează statului membru în care este stabilită, prin intermediul portalului electronic pus la dispoziţie de către acesta, solicitarea urmând să fie analizată de Administraţia fiscală pentru contribuabili nerezidenţi, din Bucureşti.
Ulterior ANAF va avea obligaţia de a comunica decizia de aprobare/respingere a cererii de rambursare în termen de cel mult 4 luni de la data primirii cererii de rambursare, în situaţia în care nu sunt necesare informaţii suplimentare pentru soluţionarea acesteia.