Schema de ajutor de minimis vine în ajutorul persoanelor fizice care investesc în IMM-uri

Topul-bancilor-din-Romania-cu-cel-mai-mare-venit-din-comisioane
Guvernul a aprobat un memorandum prin care s-a institut schema de ajutor de minimis, cu acordarea unor facilităţi fiscale investitorilor individuali cu scopul de a stimula alocarea de capital în întreprinderile mici şi mijlocii
.

„Ajutorul de minimis se acordă ca finanţare de risc, sub forma investiţiilor de capital în numerar la societăţile în care investitorii aleg să investească. Investiţia efectuată este asimilată cu acordarea unui ajutor de minimis întrucât este realizată în vederea acordării de facilităţi fiscale persoanei fizice, în calitate de investitor, implicându-se astfel resurse bugetare de stat prin renunţarea la încasarea unor venituri sub forma de impozite”, ne precizează Guvernul.

Condiţiile care trebuie să le îndeplinească societăţile pentru a beneficia de acest timp de ajutor sunt:
– constituie societăţi cu răspundere limitată;
– sunt întreprinderi autonome în sensul Legii 346/2004;
– nu se află în incapacitate de plată sau în stare de insolvenţă sau faliment şi nu a fost deschisă procedura concordatului preventiv sau lichidării societăţii;
– prin acordarea unui ajutor de minimis, prin intermediul prezentei scheme, nu depăşesc plafonul de minimis calculat pe durata a trei exerciţii financiare;
– nu există legături între structurile acţionariatului solicitantului şi personalul din cadrul administratorului schemei şi afini şi rudele acestora până la gradul II inclusiv.

Schema de ajutor de minimis se va desfăşura începând cu data intrării în vigoare până la 31 decembrie 2020, având posibilitatea de a prelungi perioada, în conformitate cu regulamentele Comisiei Europene privind acordarea ajutoarelor de minimis. Se preciază un număr de beneficiari de 372 de microîntreprinderi şi întreprinderi mici.


Publicat

în

de către

Etichete: