Ce sume va acorda APIA fermierilor care au solicitat ajutoare naționale?

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni autorizarea la plată a fermierilor care au solicitat ajutoare naționale tranzitorii (ANTZ) și sprijinul cuplat (SCZ) în sectorul zootehnic, plafonul total alocat celor șapte scheme de sprijin fiind de circa 311,6 milioane de euro, respectiv 1,387 miliarde de lei.

Potrivit unui comunicat al APIA fermierii vor primi 108,9 milioane euro (485,38 milioane de lei) prin schema decuplată de producție în sectorul carne (ANTB), ceea ce înseamnă o subvenție de 92,4 euro pe cap de animal (411,75 lei) pentru 1,178 milioane de capete.

Pentru schema decuplată de producție în sectorul laptelui (ANTB), fermierii vor primi 25,9 milioane de euro (115,49 milioane de lei), iar cuantumul va fi 19,2 euro/cap de animal (85,56 lei) pentru 1,35 milioane de capete.

De asemenea, crescătorii de animale vor primi 54,6 milioane de euro (243,57 milioane de lei) pentru schema cuplată de producție, speciile ovine și caprine (ANTOC), respectiv o subvenție de 5,59 euro (24,92 lei pe cap de animal).

APIA va mai acorda subvenții pe sprijinul cuplat categoria bivolițe de lapte (SCZ) în valoare totală de 1,4 milioane de euro (6,23 milioane de lei) și un cuantum de 186,7 euro (831,69 lei pe cap de animal); pe SCZ — sprijin cuplat speciile ovine/caprine în sumă totală de 28 de milioane de euro (124,7 milioane de lei) și 27 euro (120,5 lei pe cap de animal); pe SCZ — sprijin cuplat categoria taurine din rase de carne și metișii acestora — 11,025 milioane de euro (49,102 milioane de lei) — 690,6 euro (3.075 de lei pe cap de animal); SCZ — sprijin cuplat categoria vaci de lapte — 81,49 milioane de euro (362,97 milioane de lei), respectiv 732,87 euro, respectiv 3.264,02 lei pe cap de animal).


Publicat

în

de către