Persoanele juridice care înregistrează venituri mai mici de o jumătate de million de euro vor avea, din august, un regim fiscal unitar. Acest lucru se întâmplă prin aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor pentru a aduce persoane care se află sub incidenţa impozitului specific în acest sistem.
De la 1 august, înfiinţarea unui regim fiscal unitar pentru persoanele juridice care realizează venituri sub 500.000 de euro prin aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, scopul fiind acela de aducere în acest sistem şi a persoanelor juridice care desfăşoară activităţile aflate sub incidenţa impozitului specific, potrivit MFP.
Printe aceste măsuri se află şi eliminarea din sfera contribuabililor plătitori de impozit pe profit asociaţiile de proprietari care efectuează doar încasarea cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietar.