Microhidrocentralele deţinute de Hidroelectrica ar putea fi scoase la vânzare după 15 aprilie

hidroelectrica

162 de microhidrocentrale deţinute de Hidroelectrica ar putea fi scoase la vânzare, fapt care se va decide de adunarea Generală a Acţionarilor din Hidroelectrica săptămâna viitoare.

În februarie Hidroelectrica a anunţat un profit record de 49 milioane de lei, deși aflată în insolvenţă din 2012, în urma măsurilor implementate de Euro Insol – administratorul judiciar al Hidroelectrica, au început să se vadă şi primele rezultate ale procesului de restructurare al companiei.

Primele efecte ale procesului de restructurare al companiei au fost diminuarea fluxurilor negative de numerar, plata la zi a obligațiilor aferente creditelor şi liniilor de credit contractate cu cele 15 bănci finanțatoare.

Denunțarea contractelor bilaterale a însemnat tranzacționarea energiei astfel disponibilizate pe platforma OPCOM la preţuri net superioare, Hidroelectrica încasând venituri suplimentare de peste 250 milioane lei.


Publicat

în

de către