Afacerile din industrie au scăzut în luna ianuarie cu 3,4%

download (3)Conform datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS), cifra de afaceri din industrie pe total piaţa internă şi piaţa externă a scăzut în luna ianuarie, în termeni nominali, faţă de luna precedentă cu 3,4%, dar comparativ cu prima lună a anului trecut este mai mare cu 5,2%.
Evoluţia a fost influenţată de scǎderea înregistrată de industria prelucrătoare (de 3,6% comparativ cu luna decembrie 2012). Industria extractivă s-a majorat cu 0,5%.
„Pe marile grupe industriale s-au consemnat scǎderi (faţă de decembrie, n.r.) în sectoarele: industria bunurilor de uz curent (-13,2%), industria energetică (-9,8%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-4,7%). Creşteri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+2,5%) şi industria bunurilor intermediare (+1,2%)”, se precizează într-un comunicat al INS.
Comparativ cu luna ianuarie 2012, industria prelucrătoare a urcat cu 5,6%, iar cea extractivǎ a scăzut cu 2,9%.
Creşteri s-au consemnat în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (12,3%), industria bunurilor de capital (8,8%), a bunurilor de uz curent (4,8%), industria bunurilor intermediare (2,7%) şi cea energetică (2%).
INS a informat că în ianuarie comenzile noi din industrie, pe total piaţa internă şi piaţa externă, s-au majorat în termeni nominali faţǎ de luna precedentă cu 6,7%, dar faţă de ianuarie 2012 sunt mai mici cu 7,4%.


Publicat

în

de către

Etichete: