Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia au fost completate de Ordinul nr. 27/2021.
În situaţia modificării reglementărilor contabile referitoare la înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni, ordonatorii principali de credite îşi revizuiesc monografiile contabile conţinând operaţiunile specifice domeniului respectiv.
De asemenea, se prevede că terenurile şi clădirile sunt active separabile şi se înregistrează în contabilitate separat, chiar atunci când sunt achiziţionate împreună. Creşterea valorii terenului pe care se află o clădire nu afectează determinarea valorii de înregistrare a clădirii.
Se introduc noi conturi contabile, de exemplu: 10001 „Fondul activelor fixe necorporale care alcătuiesc domeniul public al statului”, 1000101 „Fondul activelor fixe necorporabile care alcătuiesc domeniul public al statului”, 10002 „Fondul activelor fixe necorporale care alcătuiesc domeniul privat al statului”.