Stimulent majorat pentru părintele care revine în activitate până la vârsta de 6 luni a copilului

Conform unui comunicat de presă, Guvernul a aprobat majorarea stimulentului de inserţie, de la 650 lei la 1.500 lei, dacă părintele revine în activitate până la vârsta de 6 luni a copilului sau 1 an în cazul copilului cu handicap.

Părinţii aflaţi în concediu pentru creşterea copiilor vor primi un stimulent de inserţie majorat la 1.500 de lei, faţă de 650 de lei cât este în prezent, dacă revin în activitate înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni sau 1 an în cazul copilului cu handicap.

Suma este acordată până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi.


Publicat

în

de către