În anul 2021 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se pot aloca, pe bază de hotărâri ale Guvernului, sume pentru transferuri din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, către Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale.
OUG nr. 38/2021 prevede că se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă modificările corespunzătoare în structura cheltuielilor bugetului de stat, în volumul şi structura bugetului Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi în structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj, în vederea majorării cu sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.