IMM-urile afectate de pandemie primesc sprijin financiar

În Monitorul Oficial nr. 654/2021 a fost publicat Ordinul nr. 690/2021 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri în vederea depăşirii crizei economice generate de pandemia de COVID – 19.

Obiectivul schemei de ajutor de stat îl reprezintă susţinerea IMM-urilor în cadrul programului de relansare economică cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID – 19, prin acordarea de ajutoare temporare cu valoare limitată acelor IMM-uri care se confruntă cu un deficit sau chiar cu indisponibilitatea lichidităţilor.

Valoarea maximă a ajutorului este echivalentul în lei al sumei de 2.000 euro/beneficiar de ajutor de stat, acordabil o singură dată, într-o singură tranşă, sub formă de cost unitar.

Beneficiarii de ajutor de stat ai măsurii sunt:
a) IMM-uri care fac dovada prin situaţiile financiare depuse că nu deţin salariaţi cu contract individual de muncă la data de 31.12.2019;
b) PFA/Întreprinderi individuale/Întreprinderi familiale, alţi profesionişti care desfăşoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege şi ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute;
c) persoanele fizice autorizate/cabinete medicale individuale din domeniul sănătăţii, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID – 19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID – 19, pe perioada stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2020.

Schema se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 31 decembrie 2021.


Publicat

în

, ,

de către