A fost aprobată Schema de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri în vederea depăşirii crizei economice generate de pandemia de COVID – 19 – investiţii productive.
Ordinul nr. 1290/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 1111/2021 prevede că obiectivul prezentei scheme de ajutor de stat îl reprezintă susţinerea IMM-urilor în cadrul programului de relansare economică cu finanţare din Facilitatea de finanţare REACT – EU în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID – 19, prin acordarea de ajutoare temporare cu valoare limitată acelor IMM-uri care se confruntă cu un deficit sau chiar cu indisponibilitatea lichidităţilor.
Schema se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 31 decembrie 2021. În condiţiile în care Cadrul temporar se va prelungi până la 30 iunie 2022, perioada de aplicare a schemei va fi extinsă în consecinţă.
Valoarea maximă a ajutorului este echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro.
Beneficiarii măsurii sunt IMM-urile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate de mai jos:
– nu se aflau în dificultate la data de 31 decembrie 2019;
– nu există împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat ce nu au fost executate şi recuperate integral, conform prevederilor legale în vigoare;
– nu sunt supuşi concordatului preventiv, procedurilor de lichidare, insolvenţă sau faliment;
– sunt înfiinţaţi până la data de 31.12.2018 inclusiv;
– au înregistrat profit operaţional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare în unul 2019;
– se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfăşurarea activităţii operaţionale/curente pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului.
Tipurile de cheltuieli eligibile sunt:- cheltuieli cu realizarea/achiziţia de construcţii; cheltuieli de sistematizare şi amenajare teritorială a terenului; cheltuieli cu racordarea utilităţilor necesare obiectivului; cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică; cheltuieli pentru achiziţia de instalaţii, utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu şi fără montaj, inclusiv IT&C, tehnologii software; active necorporale.