OUG nr. 174/2022 prevede modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private.
Ordonanța modifică și completează Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative și Legea 187/2011 privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP).
Astfel, pentru întărirea cadrului de reglementare primar din sistemul pensiilor private în ceea ce privește guvernanța corporativă, cadrul investițional, regimul sancționatoriu etc au fost avute în vedere o serie de modificări ale reglementărilor menționate, precum:
– Stabilirea de principii privind regulile de investire și atribuțiile directorilor de investiții din cadrul administratorilor;
– Se stabilește un procent de 3% în situația în care statul român are dețineri sau participații în cadrul entităților de private equity, respectiv 5% în cazul în care fondurile de investiții private de capital în care se investește sunt finanțate atât din fonduri alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și ale statului român, diferențierea s-a realizat în scopul „oferirii unui cadru facil de alocare mai diversificată a activelor pentru creșterea investițiilor pe piața locală”, astfel cum este menționat în cadrul „Tabloului de bord privind acoperirea recomandărilor specifice de țară din 2019 și 2020 ”;
– Se stabilesc atribuțiile structurii de management al riscului în cadrul administratorilor și principiile privind modul de evaluare a activelor fondurilor și responsabilitatea administratorilor;
– Se suplimentează activitățile privind administrarea unui fond de pensii;
– Se stabilește obligația administratorului de a deține permanent un nivel adecvat de lichiditate, a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puțin 6 luni;
– Se prevede obligația de constituire la nivelul entității a unui comitet de investiții format din membrii independenți (care va adopta decizii pentru operațiunile de investire/dezinvestire), precum și a unui comitet de remunerare.