În luna octombrie vor fi virate ajutoarele financiare!

Ministerul Muncii anunță că au fost tipărite tichetele de pensii cu ajutoarele pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei, banii vor ajunge începând cu prima jumătate a lunii octombrie.

În prima jumătate a lunii octombrie va începe livrarea pensiilor prin mandat poștal, iar de pe 12 octombrie vor fi alimentate conturile pentru beneficiarii care au optat pentru încasarea pensiilor pe card.

Ajutoarele se acordă, în octombrie, după cum urmează:

– în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;

– în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv;

– în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv.

A doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei pe lună va fi livrată în octombrie împreună cu pensiile, așa cum prevede OUG nr. 168/2022. În acest sens, deja au fost tipărite tichetele care vor ajunge în cel mai scurt timp la beneficiari. În tichetele de pensii care ajung în octombrie este menționat și cuantumul ajutorului.


Publicat

în

de către