Conform INS, salariul mediu nominal net a ajuns la 1.617 lei în luna martie, în creştere faţă de luna precedentă cu 4,1%, cele mai mari câştiguri fiind consemnate în industria tutunului, de 5.645 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, unde un angajat a primit în medie 860 de lei.
Salariul mediu brut a fost de 2.231 lei în martie, cu 4,1% mai mare decât în luna anterioară.
În majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul salariului mediu net a fost mai mare în martie decât în luna precedentă, ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, pentru performanţe deosebite sau pentru sărbătorile de Paşte), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte).
Cea mai mare creştere a salariului s-a consemnat în domeniul fabricării produselor din tutun – 19,3%.
Scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de nerealizările de producţii ori încasările mai mici, de acordarea primelor ocazionale în luna februarie, în unele activităţi economice.
Cele mai mari scăderi ale salariilor s-au înregistrat în alte activităţi extractive (-4,8%) şi în activităţile auxiliare intermedierilor financiare, inclusiv activităţile de asigurare şi fonduri de pensii (-4,1%).
În sectorul bugetar salariul mediu net a crescut uşor faţă de luna precedentă. În învăţământ câştigurile s-au ridicat cu 2,8%, ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice, în sănătate şi asistenţă socială cu 1,2%, ca urmare a plăţii drepturilor salariale cuvenite salariaţilor din unele unităţi din domeniul asistenţei sociale care s-au confruntat în lunile anterioare cu dificultăţi financiare, iar în administraţia publică salariile au crescut cu 0,7 procente.
Salariul mediu net, în creştere cu 4% în luna martie
de către
Etichete: